Ce sentiment se trezește in mine atunci cand ii aud respiratia? Atunci cand ii ating pielea moale, fina, lipsita de imperfectiuni.

Cat de departe rasuna plansetul ei atunci cand vrea sa imi vorbeasca. Oare cum va fi cand voi auzi prima data „mama”. Incepem dimineata impreuna, si se aprinde ziua atunci cand deschide ochii si ma privește, arunca un zambet si începe sa se joace, sa se rostogoleasca. Rade non-stop. Atunci cand nu rade, probabil doarme, mananca, sau este preocupata cu ce se mai invarte in jurul ei.

Blogul acesta este lumea mea. Toata. Este despre Anais, un suflet viu, pufos, si plin de iubire. L-am deschis pentru ea, ca un jurnal ce peste ani va sta marturie amintirilor noastre.

Eu sunt autoarea povestii noastre de iubire, sunt mama, sotie, sora, sunt tanara, învat zilnic sa traiesc frumos, dar mai presus de toate, zilnic daruiesc zambete inimilor mele.

Sunt femeie si m-am nascut sa iubesc, sa creez, sa modelez, sa pun bazele unei familii pe care sa o cresc in spiritul viu al tineretii.

Am ales sa o fac acum pentru ca acum simt ca am cele mai multe frumuseti de oferit, pentru ca am inspiratie in tot ceea ce fac..datorita lui. Ma inspira zilnic si-mi ofera liniștea de care are nevoie un artist atunci cand lucreaza, imi ofera cea mai frumoasa melodie sa dansez dansul vietii. Am sa colorez aici putin cate putin, momente din viata noastra, poate iubirea o sa va dea aripi si voua, catre micul vostru paradis.

M-am schimbat ar spune multi..eu cred ca am crescut. Am crescut in mine un pui de om, l-am hranit din suflet si l-am adus pe lume. L-am îmbracat pentru prima data, l-am auzit plangand. Puiul de om care ma striga noaptea, care abia deschidea ochii si cunoștea. Am primit un suflet mare intr-un corp mic, ciudat de mic, firav..atat de fragil ca mi-era teama sa il iau in brate..atat de moale încat doream doar sa soptesc, iar soaptele mele se faramau in ganduri ca sa nu-l trezesc.

Un suflet mare ce ma învata sa zambesc zilnic.

Nu stiu unde au fugit ultimele luni, unde s-a dus unu, doua anotimpuri, dar mi-e de ajuns sa privesc langa mine si gasesc raspunsul in gesturile ei pure, care cauta sa cunoasca.

Acum imi vorbește din priviri, ma atinge si ma strange in brate înainte sa adoarma. Puiul meu sta ghemotocit la pieptul meu si imi rasufla cald somnul ei.

Sunt inconștienta ar spune multi…sunt prea tanara pentru a creste un copil.Sunt alte lucruri de facut la varsta asta.

Sunt de parere ca atragem ceea ce gandim, si facem ceea ce ne dorim. Se întampla lucrurile in jurul nostru asa cum vrem noi sa se întample, iar situatia in care suntem ni se datoreaza. Sunt arhitectul propriilor mele dorinte, eu imi creez viata si nu pot urma schitele nimanui.

foto: Andrei Degeratu